1378139_679651402052520_1610692339_n

La final de proiect PLAYRIDE

PROIECTUL „PLAYRIDE” – la final Proiectul Playride s-a desfășurat în perioada august 2013 – octombrie 2014 în localitatea Brașov având ca obiectiv principal promovarea unor activități outdoor responsabile care să contribuie la conservarea și protejarea valorilor culturale și naturale din împrejurimile Brașovului, dar şi la diversificarea oportunităţilor de petrecere a timpului liber pentru tinerii din aceste zone. Cei 5 voluntari

Posted in Activitati, Activități pentru adulți, Activități pentru copii, Ce facem?, Proiecte, Serviciul European de Voluntariat | Leave a comment
Ecosticker Gun

MIRA’KOLOGIC

Mira’kologic este o campanie Mirakolix iniţiată de Simon, voluntar francez în cadrul proiectului Playride, un proiect prin care ne-am propus promovarea unor măsuri concrete de eco-implicare și a unor activități outdoor responsabile care să contribuie la conservarea și protejarea valorilor culturale și naturale din împrejurimile Brașovului. Ca urmare a activităților desfășurate cu tineri din Săcele (jud. Brașov) și Întorsura Buzăului (jud.

Posted in Activitati, Activități pentru adulți, Ce facem?, Evenimente, Proiecte educaționale, Serviciul European de Voluntariat | Leave a comment
poza_slider_site_cevadevara

Post event – festivalul CEVA DE VARĂ 2014

Sâmbătă pe 19 iulie 2014 zona Camping din Întorsura Buzăului s-a transformat într-un spațiu imens de activități alternative: tir cu arcul, jonglerii, improvizații muzicale, slackline, frisbee, trasee senzoriale, concursuri de mountainbike și orientare, un derdeluș cu apă și săpun, desene nocturne în nisip și multe altele. Peste 500 de copii și tineri din Brașov, Sibiu, Cluj, București, Întorsura Buzăului și

Posted in Activitati, Activități outdoor, Activități outdoor, Activități pentru adulți, Activități pentru copii, Ce facem?, Festivaluri, Părinți și copii la joacă | Leave a comment
cevadevara_harta

Activităţi variate la Festivalul “Ceva de Vară”!

Pe 19 iulie Mirakolix te scoate din Braşov şi te cheamă în natură, la Întorsura Buzăului, pentru Festivalul Ceva de Vară! Avem pregătite pentru participanţi momente de cultură, aventură, joacă, întreceri sportive, relaxare şi informare, muzică şi multă voie bună. Tot ce trebuie să faceţi este să vă pregătiţi de distracţie. Noi vă aşteptăm în zona Camping din Întorsura Buzăului!

Posted in Activitati, Activități outdoor, Activități outdoor, Activități pentru adulți, Activități pentru copii, Concursuri, campionate, Evenimente, Evenimente pentru copii, Festivaluri | Leave a comment
ceva de vara FB

Concurs de biciclete – Festivalul CEVA de VARĂ

Buna tuturor celor care indragesc natura, activitatile in aer liber si mai ales biciclistilor! Noi facem parte dintr-un grup de 7 voluntari (Serviciul de Voluntariat European) din diferite tari si organizam acest festival de vara pe data de 19 iulie in Intorsura Buzaului si am decis sa il numim ‘Ceva de Vara’. https://www.facebook.com/events/1434676983464033/?fref=ts Vom organiza diferite activitati, concerte si de

Posted in Activitati, Activități outdoor, Activități outdoor, Activități pentru adulți, Activități pentru copii, Ce facem?, Concursuri, campionate, Festivaluri | Leave a comment
poza_fb

Joi de joi – Free Parking Brașov -Parcul Tractorul

Ne pregătim pentru o vară activă şi relaxantă in parc! Mirakolix va fi în Parcul Tractorul în fiecare dupa-amiază de joi cu activităţi pentru toate vârstele. De când? Începând din 26 iunie 2014 și până la final de luna august. În prima joi, în 26.06 vrem să avem ceva mai multă muzică. Poate reuşim şi să cântăm împreună? Sportul şi

Posted in Activitati, Activități outdoor, Activități outdoor, Activități pentru adulți, Activități pentru copii, Ateliere ludice, Ateliere ludice, Ce facem?, Evenimente, Evenimente pentru copii, Părinți și copii la joacă, Programe de joacă | 1 Comment
POSTER_ceva_de_vara

Festivalul „CEVA DE VARĂ 2014”

Odată cu vara vine şi sezonul festivalurilor, iar anul acesta Mirakolix va avea propiul festival! Pe 19 iulie dăm strigătul de adunare la CEVA DE VARĂ 2014, organizat ca parte a proiectelor “Playride” şi “Science Playgrounds”. Locația: Zona Camping, Întorsura Buzăului, jud. Covasna Festivalul se va desfăşura pe tot parcursul zilei de sâmbătă, 19 iulie, cu posibilitatea participanţilor de a

Posted in Activitati, Activități outdoor, Activități outdoor, Activități pentru adulți, Activități pentru copii, Blog, Eu voluntar, tu?, Evenimente, Festivaluri, Proiecte, Serviciul European de Voluntariat | 1 Comment
IMG_9901

1 iunie 2014 – cum am sărbătorit

De 1 iunie 2014 am avut parte de o zi a copilului minunată, petrecută împreună cu copiii și părinții din Holbav.  A fost într-adevăr „ o sărbătoare pentru întreaga familie” organizată cu drag de Mirakolix, împreuna cu o echipa minunată de voluntari locali și internaționali și cu sprijinul partenerilor noștri. Echipe formate din copii, parinți și chiar bunici, s-au intrecut

Posted in Activitati, Activități outdoor, Activități pentru copii, Ce facem?, Părinți și copii la joacă | Leave a comment
crop_poster_Holbav_without_text_smaller

Căutăm voluntari pentru evenimentul de 1 iunie 2014 din NATURĂ

Vrei să fii voluntar într-un eveniment inedit? Centrul de jocuri Mirakolix te aşteaptă în echipa de voluntari pentru organizarea celui mai mare joc de Catan din România. Dacă ai timp liber pe care vrei să-l foloseşti într-un mod înţelept poţi să-ţi dedici o parte din energie realizării unui eveniment educativ, creativ şi activ pentru a sărbători ziua internaţională a copilului.

Posted in Activitati, Activități pentru adulți, Activități pentru copii, Eu voluntar, tu?, Implică-te, Părinți și copii la joacă | Leave a comment
crop_poster_Holbav_without_text_smaller

1 iunie – O sărbătoare pentru întreaga familie!

O sărbătoare ÎN NATURĂ pentru întreaga familie! Coloniştii din Catan ajung pe dealurile frumoase din Holbav. Şi nu oricum, ci în mărime naturală. Părinţi cu chef de joacă şi dornici să vă vedeţi copiii veseli în natură, veniţi să jucăm împreună un Catan uriaş. Implicarea într-un joc în natură este modalitatea perfectă de a evada din rutina zilnică şi de

Posted in Activitati, Activități outdoor, Activități outdoor, Activități pentru adulți, Activități pentru copii, Ateliere ludice, Ce facem?, Evenimente, Evenimente pentru copii, Părinți și copii la joacă, Programe de joacă | Leave a comment