Post event – festivalul CEVA DE VARĂ 2014

Sâmbătă pe 19 iulie 2014 zona Camping din Întorsura Buzăului s-a transformat într-un spațiu imens de activități alternative: tir cu arcul, jonglerii, improvizații muzicale, slackline, frisbee, trasee senzoriale, concursuri de mountainbike și orientare, un derdeluș cu apă și săpun, desene nocturne în nisip și multe altele.

Peste 500 de copii și tineri din Brașov, Sibiu, Cluj, București, Întorsura Buzăului și împrejurimi s-au bucurat timp de o zi și o noapte de activitățile variate și inedite ale primului festival din Întorsura Buzăului destinat copiilor și tinerilor intitulat „CEVA DE VARĂ”. „Eu văd festivalul ca pe o oportunitate de a deschide mentalitatea oamenilor din zonă. A fost o ocazie unică de a interacționa cu tineri din țară și străinătate…ceva cu totul nou și altfel pentru zona de aici.” ne-a mărturisit Bianca, una dintre voluntarele locale ale festivalului.

Activitățile au început la ora 14:00 și s-au prelungit până dimineața devreme, cu muzică și povești la foc de tabără. Cele 6 zone ale festivalului (zona de ateliere, sport, concursuri, jocuri, relaxare&aventură și scenă) au grupat peste 30 de activități diferite și mai mult de 90 de voluntari și parteneri implicați în derularea lor.

În zona de ateliere, copiii și tinerii s-au întrecut în îndemânare și au construit zmeie și marionete, au tras cu arcul și au experimentat luptele cu spada și s-au jucat și cu cele mai frumoase culori și nuanțe la atelierul de pictură, unde au participat peste 40 de copii.

Zona de jocuri a aparținut celor mai îndrăzneți, care nu s-au lăsat intimidați de norii de pe cer și s-au bucurat de derdelușul cu apă și săpun din zonă sau au pornit mai multe lupte cu baloane de apă. Jongleriile cu poiuri, baloanele uriașe sau jocurile de încredere au fost alte puncte de atracție pentru vizitatorii prezenți la festival.

Spiritul competitiv a fost și el cultivat. În zona de concursuri, copiii s-au întrecut în probele de îndemânare pe bicicletă, iar cei mai mari au luat parte la un concurs de mountain bike desfășurat pe un traseu de dificultate medie. Concursul de orientare a reunit în jur de 50 de participanți care s-au întrecut în pădurea din apropierea locului de desfășurare a festivalului.

Pe tot parcursul evenimentului vizitatorii au putut să se delecteze și cu activitățile desfășurate pe scena festivalului : teatru pentru copii, scenete, open stage, jonglerii muzicale, concerte ale unor trupe locale, dar și artiști internaționali, jam session- toate acestea au fost ingrediente perfecte pentru o noapte prelungită apoi într-o atmosferă mai intimă în jurul focului de tabără.

Festivalul „Ceva de vară” a fost organizat de asociația „Centrul de jocuri Mirakolix” în cadrul proiectelor „Playride” și „Science Playgrounds” cu finanțare din partea Comisiei Europene și cu sprijinul partenerilor și voluntarilor locali. În pregătirea și organizarea evenimentului s-au implicat activ 7 voluntari internaționali găzduiți de Mirakolix prin Serviciul European de Voluntariat, 25 de voluntari locali din Întorsura Buzăului, 20 de voluntari din Brașov și alți 25 de voluntari din țară.

This entry was posted in Activitati, Activități outdoor, Activități outdoor, Activități pentru adulți, Activități pentru copii, Ce facem?, Festivaluri, Părinți și copii la joacă. Bookmark the permalink.