Proiectul Playride se desfășoară în perioada august 2013 – octombrie 2014 în localitatea Brașov având ca obiectiv principal promovarea unor activități outdoor responsabile care să contribuie la conservarea și protejarea valorilor culturale și naturale din împrejurimile Brașovului.
Cei 5 voluntari europeni (Milda din Lituania, Kathrin din Germania, Michal din Cehia, Coen din Olanda și Simon din Franța) desfășoară activități de explorare a împrejurimilor Brașovului cu scopul de a descoperire resurse și valorile neexploatate ale regiunii pe care le vor promova în cadrul unor rute multifuncționale care să îmbine jocul, cultura și natura.
Durata proiectului: 01 august 2013 – 31 octombrie 2014
Durata stagiului de voluntariat: 01 septembrie 2013 – 31 august 2014
Locația de desfășurare a proiectului: localitatea Brașov, jud. Brașov
Organizațiile de trimitere a voluntarilor:
- Bureau Information Jeunesse (BIJ) – Franța
- Experiment e.V. – Germania
- NGO Social Action – Lituania
- Stichting Jongerenwerk.nl – Olanda
- INEX-SDA – Republica cehă
Activități principale:
- realizarea unor trasee ecologice multifuncționale (de ex. pentru biciclete, motociclete, hiking, trasee pentru părinți cu copii etc.)
- diversificarea oportunităților de petrecere a timpului liber atent la valorile culturale și naturale ale regiunii traseelor
- derularea unor activități socio-educative în mediul rural (în comunități de pe parcursul traseeelor)
- organizarea unor sesiuni de informare și a unor ateliere de lucru pentru membrii comunităților locale în vederea dobândirii unor competențe necesare generării de venituri de pe urma traseelor create
- organizarea unor evenimente de promovare a valorilor culturale și naturale din cadrul traseelor
Obiectivele acestor activități sunt:
- facilitarea accesului copiilor și tinerilor din zone rurale, sărace și izolate la oportunități diversificate de educație non-formală
- îndeplinirea obiectivelor de învățare a celor 5 voluntari selectați;
- dezvoltarea și valorificarea resurselor culturale și naturale din zone rurale sărace și izolate
- creșterea implicării active a tinerilor din comunitățile rurale
- dezvoltarea unor măsuri de protecție a mediului și a resurselor naturale