PARTICIPĂ ÎNTR-UN STAGIU DE VOLUNTARIAT ÎN UNGARIA

UNUL DINTRE CELE 3 LOCURI DISPONIBILE POATE FI AL TĂU

Mirakolix caută 3 tineri/e din România (vorbitori de limba maghiară) pentru proiectul “Key to your future” finanțat prin programul Erasmus+. Stagiul de voluntariat este de 10 luni (septembrie 2015 – iulie 2016) și se va derula în Kaposvár, regiunea Somogy, Ungaria.

Asociaţia gazdă se numeşte Compass Egyesület. Aceasta are o experienţă de nouă ani în găzduirea şi coordonarea proiectelor Serviciului European de Voluntariat, în prezent fiind cea mai mare organizaţie gazdă din Ungaria. Important de ştiut – dacă vă hotărâţi să vă alăturaţi acestei organizaţii – este că vă veţi alătura astfel celei mai mari familii internaţionale din Ungaria (pentru mai multe detalii despre organizaţie, aici: PEG).

EVS_Ungaria

Dacă aplicaţi pentru proiectul “Key To Your Future” veţi fi implicaţi/implicate alături de alți 13 voluntari internaționali în organizarea, pregătirea şi implementarea unor activităţi diversificate. Obiectivele acestor activităţi sunt implicarea activă, stimularea şi dezvoltarea competenţelor personale şi profesionale ale tinerilor locali prin oferirea acestora unor  oportunităţi interculturale la nivel local.

Exemple ale unor astfel de activităţi sunt:

ﭢ       Cluburi culturale. Voluntarii vor putea preda prin metode ale educaţiei non formale o nouă limbă, fie aceasta engleza sau limba lor nativă, tinerilor locali cu vârsta cuprinsă între 6 ani şi 30 de ani. Scopul acestui club nu pune accentul doar pe predarea propriei limbi naţionale a voluntarilo, ci şi pe experimentarea interculturală şi împărtăşirea tradiţiilor naţionale;

ﭢ       Promovarea programului Erasmus+. Prin realizarea unor prezentări ce vor putea fi susţinute în şcoli, la evenimente de tineret, conferinţe şi/sau evenimente ce implică primăria şi alte instituţii locale şi naţionale;

ﭢ       Tabăre de vară. Aici voluntarii vor putea organiza şi implementa tabere atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru străini;

ﭢ       Activităţi utile de petrecere a timpului liber. Oferirea unor noi oportunităţi de petrecere a timpului liber tinerilor locali. Acestea se pot plia pe abilităţile sau posibilităţile voluntarilor, spre exemplu: ateliere de reciclare, artă, sănătate, întocmirea unui CV etc.;

ﭢ       Implicarea activă în activitatea de birou. Oferirea suportului în realizarea unor programe pentru tineret, gestionarea bazei de date SEV, oferirea unor informaţii utile tinerilor locali etc.;

ﭢ       Proiecte în grădiniţă. Desfăşurarea unor activităţi creative şi/sau sportive pentru copii;

ﭢ       Adăpostul mamelor. Aici voluntarii se pot juca cu copii mamelor, sau le pot ajuta pe acestea din urmă să-şi dezvolte competenţe utile în găsirea unui loc de muncă, precum, învăţarea unei limbi străine, operarea pe calculator, conceprea şi realizarea unui CV şi a unei scrisori de motivaţie etc.

Despre alte activităţi şi detalii despre şederea voastră puteţi afla aici: PEG.

Proiectul este finanțat prin programul Erasmus+, iar persoana selectată va beneficia de cazare și masă gratuită, transport gratuit în limita unui barem de costuri, bani de buzunar, asigurare medicală, sprijin personal asigurat de mentor şi suport lingvistic, pregătire înainte de plecare, precum și la începerea stagiului, dar și certificatul Youthpass care relevă competențele dobândite pe parcursul  stagiului.

Puteţi aplica pentru acest proiect dacă aveţi între 18 şi 30 de ani.

Dacă cele citite mai sus v-au trezit interesul şi doriţi să fiţi o parte activă în acest proiect, atunci:

  • Trimiteţi-ne un CV și o scrisoare de motivaţie (ambele redactate în limba română sau engleză) înainte de 30 iunie 2015, la: contact@mirakolix.org cu menţiunea „pentruSEVUngaria”.

Pentru mai multe întrebări și informații legate de proiect şi Serviciul European de Voluntariat, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați la aceeaşi adresă de mail, mai sus menţionată. Candidații selectionați vor fi contactați telefonic sau prin email după data de 1 iulie 2015 în vederea stabilirii unui interviu, iar rezultatele vor fi publicate după efectuarea interviurilor.

This entry was posted in Proiecte, Serviciul European de Voluntariat and tagged , , , . Bookmark the permalink.