Serviciul European de Voluntariat

Serviciul European de Voluntariat este o oportunitate extraordinară pentru tinerii care își doresc să fie voluntari într-o țară straină: să se implice activ pentru o cauză, să descopere locuri minunate, să cunoască oameni și culturi diferite și să se dezvolte atât personal, cât și profesional.

Serviciul European de Voluntariat face parte din programul Comisiei Europene care în perioada 2014-2020 poartă denumirea Erasmus+ . El se adresează tinerilor între 18-30 de ani care locuiesc într-una din țările Uniunii Europene sau din Țările Partenere și vizează stagii de voluntariat cuprinse între 2 până la 12 luni.

Nu este nevoie de cunoștinte de limbă, competențe sau abilități speciale, precum nici de experiență profesională de vreun fel. Naționalitatea sau apartenența etnică, precum nici nivelul de educație nu sunt criterii de selecție.

Nu este nevoie de achitarea unui cost pentru a fi acceptat ca voluntar!!!

Tinerii interesați pot să aplice pentru un proiect în funcție de interesele lor sau pot apela prin organizația lor de trimitere (din țara de proveniență) la organizații partenere care coordonează și/sau găzduiesc voluntari. Atât organizațiile de trimitere din România, cât și cele de găzduire din alte țări pot fi găsite aici: http://europa.eu/youth/evs_database_en

Ce beneficii poți avea ca voluntar SEV

  • poți locui și derula activități într-o altă țară fără să fie nevoie să plătești pentru acest lucru;
  • poți cunoaște alți oameni, alte locuri, alte obicieiuri dintr-o perspectivă mai profundă și nu doar ca un trecător;
  • înveți lucruri noi și ai parte de experiențe inedite;
  • ai un impact pozitiv în comunitatea gazdă;
  • te dezvolți, te cunoști mai bine pe tine insuți și iți testezi limitele
  • își dezvolți sau chiar descoperi potențialul tău personal
  • activitatea și implicarea sunt valorificate prin intermediul certficatului Youthpass (mai multe detalii)

Ce costuri sunt acoperite de program? 

  • transportul dus-intors (90% din valoarea biletelor de transport)
  • cazarea
  • masa
  • banii de buzunar
  • asigurarea medicală

În ce proiecte te poți implica?

Temele proiectelor sunt foarte vaste de la proiecte de protecția mediului, la proiecte de incluziune socială, proiecte care vizează activități cu copii, proiecte cultural-artistice etc.
Astfel important e să cauți un stagiu SEV pornind de la interesele tale.

Cum poți ajunge voluntar SEV?

Pașii de bază sunt găsirea unui proiect și/sau a unei organizații de trimitere.

Centrul de jocuri Mirakolix este organizație acreditată SEV cu numarul de referinta 2012-RO-30 putând trimite și găzdui voluntari SEV din anul 2012. Ca organizație de trimitere, Centrul de jocuri Mirakolix:

  • te sprijină în alegerea proiectului potrivit și în găsirea organizației gazdă
  • iți oferă informații detaliate despre Serviciul European de Voluntariat
  • te sprijină în pregătirea tuturor etapelor procesului de selecție
  • îți oferă pregătirea necesară înainte de începerea stagiului
  • menține contactul cu tine și cu organizația unde ești găzduit(ă) pe tot parcursul stagiului tău

Vrei să devii voluntar SEV?

Dacă toate aceste informații ți-au stârnit interesul, dacă ești dornic de provocări și experiențe noi și dacă ești dispus să petreci între 2 și 12 luni departe de casă, atunci te așteptăm să ne contactezi (contact@mirakolix.org sau 0749 065 048) și să ne trimți acest formular completat!

Ne bucurăm să îți oferim mai multe detalii despre SEV, procesul de selecție, etapele până la începerea stagiului sau legate de orice alte nelămuriri. Așteptăm să ne contactezi!

This entry was posted in Eu voluntar, tu?, Serviciul European de Voluntariat. Bookmark the permalink.