Centru de jocuri Mirakolix

Centrul de jocuri Mirakolix este o asociaţie non-guvernamentală, neimplicată politic sau religios, bazată pe participarea activă a membrilor săi care își propune să promoveze cultura jocului ca pe o modalitate de educație, precum și că pe o alternativă armonioasă de viață.

Asociația a fost înfiinţată în anul 2006 (Cum s-a născut Mirakolix) ca urmare a nevoii identificate mai ales în cadrul comunității clujene, dar și la nivel național, de a promova educația nonformală prin joacă și jocuri de la orice vârstă. Astfel activitățile noastre se adresează unor grupuri țintă extrem de variate : de la copii, la tineri, adulți și chiar și seniori. Activitățile propuse inițial s-au adresat în principal comunității clujene, urmând ca acestea să se lărgească și să capete un caracter regional și mai apoi național. În prezent organizația își desfășoară activitățile în orașele Cluj-Napoca și Brașov și localiățile învecinate.

Activitățile organizate de CJM au drept scop promovarea activităților de joacă ca pe o oportunitate valoroasă de dezvoltare personală și profesională. Jocurile propuse de organizație sunt jocuri in- și outdoor care stimulează în rândul beneficiarilor pasiune, creativitate, ambiție, solidaritate, libertate şi au un rol major pentru:
- procesul de socializare în cadrul căruia sunt depășite bariere culturale, lingvistice, etnice, de vârstă sau religioase și
- conștientizarea jocurilor şi a procesului de joacă ca pe o modalitate armonioasă şi alternativă de învăţare, dar şi de distracţie sau relaxare.