MIRAKOLIX caută o voluntară sau un voluntar pentru un stagiu SEV (Serviciul European de Voluntariat) de 6 luni in Dijon, Franța, la instituția „Ville de Dijon”, departamentul “Animation des quartiers”.
Activitățile proiectului „Children and Young of Dijon: all Europeans!” vor începe în 1 februarie 2015 și se înscriu în proiectul educativ global al municipalității (mai multe detalii aici: PEG) prin care se dorește asigurarea egalității în vederea accesului neîngrădit la educație, combaterea discriminării, cooperarea tuturor actorilor din comunitate și mobilizare tuturor resurselor pentru succesul educației.
Cu scopul de a realiza obiectivele PEG și de a promova diversitatea, cetățenia activă și cetățenia europeană, activitățile proiectului oferă posibilitatea implicării voluntarilor în principal în organizarea de evenimente culturale destinate tinerilor (organizarea unor evenimente artistice, conferințe, puncte de informare, administrarea legăturii cu organizațiile locale culturale și de tineret, comunicarea cu mass-media etc.)
Candidații trebuie să fie sau să fi fost rezidenți în Cluj, să cunoască spiritul sau atmosfera Clujului, deoarece proiectul este legat de organizarea unor evenimente culturale raportate la titlul dobândit de Cluj de Capitală Europeană a Tineretului în 2015. Candidații trebuie să cunoască limba franceză cel puțin la un nivel intermediar și să fie interesați să lucreze cu și pentru tineri. Experiența anterioară în lucrul cu tinerii, managementul cultural și organizarea de evenimente pot constitui un avantaj.
Proiectul este finanțat prin programul Erasmus+, iar persoana selectată va beneficia de cazare și masă gratuită (voluntarul/a din România va beneficia de o cameră proprie într-un apartament în care vor locui și ceilalți 2 voluntari din Spania și Scoția), transportul gratuit în limita unui barem de costuri, bani de buzunar, asigurare medicală, sprijinul personal și lingvistic al unui mentor, pregătire înainte de plecare, precum și la începerea stagiului, precum și de certificatul Youthpass care relevă competențele dobândite pe parcursul voluntariatului.
Dacă doriți să aplicați pentru acest stagiu de voluntariat, vă invitam sa trimiteți o scrisoare de motivație aplicată pe proiect și un CV în format european în limba franceză, la adresa contact@mirakolix.org, până la data de 8 ianuarie 2015. Pentru orice întrebări legate de acest proiect sau de Serviciul European de Voluntariat vă rugăm să ne contactați la aceeași adresă. Candidații selectionați vor fi contactați telefonic sau prin email după data de 8 ianuarie 2015 în vederea stabilirii unui interviu, iar rezultatele vor fi publicate după efectuarea interviurilor.